Elbi Electric & Lighting este noul sponsor al echipei de rugby ”U” Cluj

Echipa de rugby Universitatea Cluj are din acest sezon un nou sponsor, firma Elbi Electric & Lighting luând decizia de a se alătura formației noastre.

Elbi Electric & Lighting este cel mai mare importator și distribuitor independent din România pentru echipamente și materiale electrice. Cu o experiență de peste 25 de ani, aceasta și-a consolidat poziția de lider prin diversitatea produselor comercializate și a stocurilor permanente, prin politicile de prețuri competitive dar mai ales prin profesionalismul echipei sale. Începând cu noul sezon, al cărui start va fi dat la sfârșitul acestei săptămâni, echipa noastră va purta numele de CSU Elbi Cluj, noul sponsor făcând astfel parte integrantă din viața formației.

La festivitatea care a avut loc la sediul Clubului Sportiv Universitatea Cluj, domnul Mihail Tuță – general manager la Elbi Energy Projects a declarat că apreciază modul în care rugbiștii de la ”U” au „pus suflet” în tot ceea ce au realizat până acum și că aportul companiei va fi unul progresiv și proporțional cu eforturile și rezultatele echipei. La rândul lui, domnul Ovidiu Vasu, directorul Clubului Universitatea a mulțumit Elbi pentru alegerea făcută și a dat asigurări că noul sponsor este primit cu deosebită căldură alături de ceilalți parteneri din familia ”U”.

Echipa de rugby masculin CSU Elbi Cluj va debuta în noul sezon al Ligii Naționale vineri, de la ora 19,45, în deplasare cu Steaua București, meci transmis în direct de canalul Prima Sport 3.

  • elbi-2

Comments

comments