Egal cu CNOPJ Baia Mare în Divizia A la handbal feminin

Universitatea Cluj a încheiat la egalitate, 31-31, partida disputată sâmbătă, în Sala Sporturilor „Horia Demian” cu CNOPJ Maia Mare, meci contând pentru etapa a 3-a a Diviziei A Seria C la handbal feminin. În ciuda așteptărilor, întâlnirea cu băimărencele a fost una dificilă, dovadă și faptul că la pauză oaspetele au intrat în avantaj, 18-15.

De altfel acestea au condus o bună bucată din timpul de joc beneficiind de o apărare eficientă și plecări rapide pe contraatac. Cu toate acestea, fetele noastre puteau să își apropie victoria pe final când, în minutul 52 au reușit să egaleze și apoi chiar să preia conducerea însă băimărencele au revenit iar finalul a găsit cele două echipe la egalitate pe tabela de marcaj, 31-31.

După meci, antrenorul Ioan Ani Senocico a declarat pentru u-cluj.ro:

„Așa cum am anticipat a fost un meci greu pentru ca așa ni l-am făcut noi. Din păcate am ratat extrem de mult, nepermis pentru așteptările și pretențiile noastre. Mergem însă înainte, cu încredere, ne vom pregăti mai bine și rezultatele vor apărea cu siguranță.”

Golurile pentru ”U” au fost marcate de: Corina Cordoș 9, Larisa Șerban 5, Andreea Bărbos 4, Gabriela Istratie 3, Ștefania Pîrvulescu 3, Reka Tamas și Cristina Crețu câte 2, respectiv Alexia-Ioana Gherghe, Alexandra Ploscar și Ana-Maria Stana câte 1 gol. Au mai jucat: Mădălina Pușcaș și Maryna Dumanska în poartă și Valeria Popovici în teren.

După aceasta a treia etapă, ”U” a rămas pe locul al doilea în clasament însă este acum la două puncte de ocupanta primei poziții, CSM Deva.

  • handbal-feminin-cnopj-b-mare-sept-2022-4
  • handbal-feminin-cnopj-b-mare-sept-2022-3
  • handbal-feminin-cnopj-b-mare-sept-2022-2

Comments

comments