În perioada 27 august – 1 septembrie 2018 a avut loc finala Campionatului Național de Box Feminin cadete, junioare, tineret și senioare. Evenimentul a fost organizat la Complexul Sportiv „Marea Neagră” din Eforie Nord.
La această competiție, pugilistele universitare au cucerit două medalii, una de argint și una de bronz. Ana Maria Someșfălean și-a adjudecat titlul de vicecampioană națională la tineret, categoria 60 kg. În lupta pentru medalia de argint a trecut de zălăuanca Florina Gorgan, însă a cedat în finală în fața campioanei en-titre Giorgiana Matache, legitimată la CSM Danubius Tulcea. Medalia de bronz a fost câștigată de Ana Maria Rostaș, la categoria 46 kg cadete, care a ratat accesul în finala categoriei după ce a pierdut cu Elena Marco de la CSM Danubius Tulcea.
„Anul acesta mi-am propus să aduc titlul acasă, dar, din păcate, nu am reușit. E greu să pierzi. E greu să te gândești că tu puteai fi pe primul loc, dar o clipă de neatenție a făcut diferența. Boxul, la fel ca oricare alt sport nu este ușor. Trebuie să fii pregătit atât fizic, cât și psihic. În box trebuie să gândești, apoi să lovești. Am întâlnit în finală o adversară puternică, o adversară care a intrat în ring cu același gând cu care am intrat și eu: acela de a cuceri medalia de aur, iar din clipa când bate gongul, trebuie să câștige cel mai bun. Mă bucur că am întâlnit o adversară mai experimentată pentru că fiecare meci greu, te ajută să crești în valoare. Vreau să le mulțumesc antrenorilor mei care au fost lângă mine, antrenorului Matiș Octavian și maestrului Turei Alexandru, dar și colegilor de la Cluj, care m-au susținut de acasă și au în continuare încredere în mine și mă susțin de fiecare dată! În final, vreau să spun că eu nu pierd niciodată!. Eu dacă nu câștig, învăț o lecție! Ce nu te omoară, te face mai puternic și pentru mine orice experiență în care am ieșit sau nu învingătoare, mă motivează și mă ajută să cresc mai mult, pentru că trebuie să îți dorești, să vrei și, cel mai important, să lupți pentru visurile tale”, a declarat vicecampioana Ana Maria Somesfălean.