Meciul din Sala Sporturilor „Horia Demian” dintre Universitatea Cluj și CSM Odorheiu-Secuiesc, contând pentru etapa a 3-a a Diviziei A Seria D la handbal masculin, a prilejuit suporterilor destule emoții până când lucrurile s-au așezat în făgașul lor normal.
S-a încheiat 34-24 (13-13) dar începutul nu a fost deloc favorabil elevilor lui Ionuț Ramba și Ioan Ani Senocico care, în minutul 11 erau conduși cu 5-1. Până la pauză însă ”U” a revenit iar în cea de a doua jumătate s-a dezlănțuit și a marcat pe bandă rulantă, finalul găsind pe tabelă o diferență de 10 goluri în favoarea băieților noștri.
Pentru ”U” au marcat: Tudor Drăgoi 7, Mark Adoreanu și David Kereki câte 5, Bogdan Paul, Cristian Coroian și Răzvan Mocioi câte 3, Raul Ostace și Cătălin Crișan câte 2, respectiv Alexandru Pop, Alexandru Coman, Bogdan Mercean și Denis Konya câte 1 gol. A mai jucat Ionuț Ramba iar poarta a fost apărată de Vlad Coman, Răzvan Szopka și Alexandru Pașca.
După încheierea partidei, antrenorul Ionuț Ramba a declarat pentru u-cluj.ro:
„Sunt mulțumit că am câștigat meciul și toată lumea a reușit să prindă minute de joc. Am încercat lucruri noi, unele au ieșit bine altele nu au ieșit cum ne-am propus. Ne vom antrena în continuare să ne îmbunătățim stilul de joc și sper să fim bine pregătiți în meciurile grele care urmează.”
”U” este acum pe locul 2 în clasament, devansată de CSM Sighișoara la golaveraj, cele două echipe urmând să se înfrunte în cadrul etapei a 4-a a Diviziei A Seria A 4-a, duminică 9 octombrie, de la ora 18, în Sala Sporturilor „Radu Voina” din Sighișoara.