Joi, 30 martie, a avut loc la sediul Clubului Sportiv Universitatea Cluj conferința de presă a secției de natație. La conferință au participat antrenoarea Laura Sachelarie și campionii naționali Ana Dascăl, Carina Macavei și George Rațiu.
Laura Sachelarie – antrenor CS Universitatea
„Săptămâna trecută s-au încheiat Campionatele Naționale de seniori, tineret și juniori ale României, personal m-am prezentat la acest concurs doar cu 2 din cei 3 sportivi pe care îi antrenez aici la Universitatea Cluj. A lipsit din plutonul meu Kata Korponay din motive medicale, o situație nedorită și neplăcută pentru toată lumea. Probabil că salba de medalii ar fi fost mai bogată. Sunt bucuroasă că în momentul de față ea este recuperată din punct de vedere fizic și a reînceput ușor pregătirea și îmi doresc din suflet să își revină la capacitate maximă și să poată reintra în pregătirea de acum încolo pentru competițiile care ne așteaptă. Rezultatele de la Campionatele Naționale de la Bacău, desfășurate săptămâna trecută, sunt din punctul meu de vedere ca antrenor și vorbesc strict în dreptul sportivilor mei Ana Dascăl și George Rațiu, este un debut cu dreptul să spun așa, pentru acest moment al pregătirii, este prima competiție oficială din acest an. Rezultatele sunt conform așteptărilor și planificării pe care am avut-o de la începutul lunii ianuarie 2017. Pentru George cred că este pentru prima dată când urcă pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la campionatele de seniori. Să nu uităm că Universitatea Cluj la această copetiție prin cei doi sportivi, Ana Dascăl și George Rațiu, s-a prezentat cu juniori, respectiv tineret. Ambii sportivi pe care-i antrenez au obținut medalii de aur, de argint și bronz și pe podiumul superior categoriei lor de vârstă. În momentul de față suntem în plină pregătire deoarece ne așteaptă competiții destul de multe, avem un calendar competițional atât intern cât și internațional destul de stufos în acest an. Vom efectua un stagiu de pregătire centralizată la Izvorani în perioada 8-22 mai, după care vom participa la Campionatele Internaționale ale României, o competiție ce se va desfășura la București în piscina olimpică din Complexul Sportiv Dinamo București. Înainte de această competiție George Rațiu și Kata Korponay vor participa la Jocurile Balcanice rezervate juniorilor, competiție care va avea loc la Sofia. Să sperăm că ambii se vor întoarce cu medalii de la această competiție internațională. Urmează Campionatele Europene de Juniori care se vor desfășura în Israel, la Natanya, la sfârșitul lunii iunie. Este o competiție extrem de dificilă pentru cei 3 sportivi cu care lucrez, să nu uităm că din cei trei, în afară de Kata, ceilalți doi se vor întâlni cu adversari mai experimentați și mai mari de vârstă ca ei. George și Kata vor mai avea o competiție internațională undeva la jumătatea lunii iulie, probabil un concurs în Irlanda, să sperăm la Doublin. Cea care va încheia această perioadă competițională va fi mezina acestui grup, Ana Dascăl, care va partcipa la Festivalul Olimpic al Tineretului European, competiție ce se va desfășura la Győr. Este o competiție extrem de puternică, este considerată ca o mini-olimpiadă a juniorilor, este o competiție care se desfășoară sub sigla CIO. Ana a mai participat la această competiție acum 2 ani iar cea mai bună clasare a Anei a fost un loc 7 în proba de 50 m liber. Îmi doresc din tot sufletul ca această ultimă participare a Anei la această competiție să se încununeze cu o medalie, poate chiar 2, cât mai strălucitoare. Acești copii sunt niște eroi, ar trebui să știe toată lumea că acești copii lucrează cu normă întreagă, acești copii se trezesc zilnic la 5 dimineața, și după 2 ore, 2 ore și jumătate de antrenament ies din bazin și se duc la școală unde-și fac datoria de elevi, iar după orele de curs, ei vin la al doilea antrenament. Acest program este zilnic, ei înclusiv sâmbăta și duminica au antrenament, când probabil alții se odihnesc ei înoată 7-8 km pe antrenament. Acești copii nu vin să se bălăcească, acești copii depun un efort, este o muncă de sisif, își doresc altfel nu ar veni la acest program, dar cred că ar trebui încurajați, susținuți și stimulați, măcar pe plan local. Eu cred că la Cluj se pot face foarte multe lucruri iar secția de înot va trebui într-un timp relativ scurt să dețină supremația națională și de aici să creăm o pepinieră pentru următorii ani. Pe lângă susținerea pe care am primit-o din partea Universității Cluj pentru această activitate, le mulțumesc celor care se ocupă de piscina olimpică din Parcul UBB, domnul Lazăr și Macarie Adrian pentru susținere iar eu sunt aici datorită bunăvoinței Maravet Baia Mare. Există oameni din afara sportului care m-au învestit cu încredere și este de datoria mea să respect acești oameni. Pe lângă acești copii sunt convinsă că vor putea veni și alți copii și ar trebui să ne orientăm la o echipă de top și aș dori ca proiectul pe care-l am în momentul acesta să se și realizeze. Aș dori ca la acest grup să alipesc o echipă tânără, să formăm două nuclee și să asigurăm o echipă de elită, iar echipa mai tânără să poată accede ulterior la echipa de elită, fără concurență în cadrul aceluiași grup nu cred că vom putea avea performanță. Eu sunt convinsă că ceea ce îmi doresc se poate realiza. Am fost foarte bine primită aici și îmi doresc să rămân pentru cât mai mult timp aici și să pot bucura inimile iubitorilor de sport cu cât mai multe rezultate frumoase și cu o echipă mai consistentă la următoarea conferință de presă”.
Ana Dascăl – sportivă legitimată la CS ”U”
„De la acest campionat de la Bacău m-am întors mulțumită deoarece mi-am îmbunătățit cei mai buni timpi la aproape toate probele. Am câștigat 13 medalii de aur, 2 de bronz atât la juniori, cât și la tineret și seniori și am avut «cea mai bună performanță» a competiției la seniori, tineret și juniori”.
Carina Macavei – sportivă legitimată la CS ”U”
„Antrenorul meu Soit Philgas nu este prezent aici. Eu am început colaborarea cu dânsul acum un an. Rezultatele mele de la Bacău au fost de un nivel bun, se putea mai bine dar întotdeauna se poate și mai bine. Momentan am fost destul de aproape de îndeplinirea baremului B la proba de 200 m spate pentru Mondialele de la Budapesta, barem care l-am făcut anul trecut la un concurs din Slovenia. În primul rând ceea ce îmi doresc eu pentru viitor este un progres. Dacă observ că progresul există de la concurs la concurs pot să spun că sunt mulțumită și că munca pe care o depun are roade. Mie îmi place să mă autodepășesc zi de zi, să trec de unele limite și de aceea când văd că există un progres în timpii mei pot să mă consider mulțumită. De aceea încet, încet, vreau să progresez și sper că la următorul concurs, Internaționalele României, voi avea timpi mai buni care îmi vor permite participarea la Campionatele Mondiale de la Budapesta”.
George Rațiu – sportiv CS ”U”
„Au fost niște rezultate foarte bune, ușor surprinzătoare pentru perioada aceasta. De asemenea am reușit să ies pentru prima dată campion național la seniori ceea ce mă bucură. Sper ca la următorul concurs să fiu de mai multe ori campion național la seniori și în mod special la europene să prestez și de ce nu și la Balcaniadă, deși este în viitorul foarte apropiat, dar sper să iasă foarte bine și privesc cu încredere spre viitorul care ne stă în față. Mulțumesc antrenoarei și colegilor mei că mă ajută să progresez de la concurs la concurs și deja se văd îmbunătățirile și sper să apară tot mai multe”.