Sezonul din acest an la volei pe plajă se apropie de sfârșit odată cu ediția 2023 a Cupei României, competiție care se desfășoară începând de joi și până duminică în stațiunea 2 Mai de pe litoralul Mării Negre.
Cele trei echipe ale Clubului Sportiv Universitatea care au participat la etapele Campionatului Național, Bianca Culda și Alexandru Bara, Mihai Popovici și Radu Tănase și respectiv Petru Vornicu și Mihail Șapco vor fi prezente și de această dată pe nisipul de concurs.
La acest ultim test, desfășurat în prag de toamnă calendaristică, se vor alinia la start 10 echipe masculine și 8 feminine care timp de 4 zile se vor întrece pentru a își adjudeca marele trofeu pus în joc, Cupa României.