CS „U” Cluj, medalie de bronz în finala Ligii Campionilor la Judo

 Foto: www.eju.net

Foto: www.eju.net

A doua ediție a celei mai importante competiții de judo inter-cluburi din Europa, Champions League, a avut loc sâmbătă, 16 noiembrie, în Odivelas, Portugalia.

”U”-CSM Cluj a participat la această competiție cu cinci sportive: Andreea Chițu (-52 kg), Loredana Ohâi (-57 kg), Ștefania Dobre (-63 kg), Yonezawa Kaho (-70 kg) și Suzuki Iori (+70 kg).

Andreea Chițu a învins-o, prin ippon, pe Giuffrida Odette. Victorie prin ippon a obținut și Loredana Ohâi cu Thelma Monteiro, campioana mondială. Ștefania Dobre a pierdut cu Juul Fransen, iar Kaho Yonezawa cu Timo Barbara. La 2-2, Suzuki Iori a câștigat cu Nunes Rochelle și CS Universitatea Cluj a obținut medalia de bronz în lupta cu Benfica Lisabona.

Medalia de aur a fost obținută de RSC Champigny din Franța, iar argintul de către echipa spaniolă VCJ Valencia.

Comments

comments