Naționala de baschet feminin de 3×3 Under 18 pleacă mâine în Franța, în vederea participării la turneul de calificare pentru Campionatul European din luna septembrie, din Ungaria.
De pregătirea naționalei U18 se ocupă tehnicianul Clubului Sportiv Universitatea, Carmin Popa, iar din lot face parte și sportiva legitimată la ”U” Cluj, Petra Irimieș.
În ultimele două săptămâni echipa a făcut un cantonament la Cluj și unul la București. La turneul din Franța, România face parte din grupă cu Belgia, Irlanda și Olanda.