Secția de natație a Clubului Sportiv Universitatea Cluj va fi reprezentată de trei sportive la Campionatul Național de Înot în Ape Deschise, competiție care se va desfășura în perioada 1-2 august 2026, la Constanța.
Cele trei reprezentante ale „studenților” vor lua startul în proba de 3000 de metri, una dintre cele mai solicitante întreceri ale competiției:
- Simona Săvăștiță
- Daniela Benea
- Adriana Burnar
Campionatul Național de Open Water reunește cei mai buni înotători ai țării, iar sportivele Universității Cluj sunt pregătite să își testeze limitele și să obțină rezultate cât mai bune în apele Mării Negre.
„Suntem bucuroși să fim reprezentați de trei sportive la Campionatul Național de Open Water 2026 de la Constanța. Îmi doresc ca fiecare dintre ele să își valorifice potențialul și pregătirea prin evoluții cât mai bune. Sunt lângă ele și în această competiție”, a declarat Soit Philgas, antrenorul secției de natație a Universității Cluj.
Le urăm mult succes sportivelor noastre și cât mai multe performanțe la competiția națională de la Constanța!