Ariana Toplicianu ne-a povestit cum a fost la Santa Susanna

Ariana Toplicianu, proaspăt medaliată cu aur și argint la Campionatele Europene de culturism și fitness, a făcut o vizită la Clubul Sportiv Universitatea Cluj, prilej cu care a vorbit pentru u-cluj.ro despre competiția de la care s-a întors cu un palmares de invidiat:

„La Santa Susanna am avut parte de o experiență de neuitat, de la colegii cu care am fost în lot și cu care am legat prietenii până la concursul în sine care a fost ceva magic: momentele de pregătire în care ne ajutam unii pe alții, era peste tot o energie și o legătură foarte frumoasă. Nu mă gândeam că va fi așa de intens iar pe scenă concurența, emoția competiției, oboseala acumulată toate au meritat pentru că am reușit și mă bucur din suflet că am avut ocazia să particip la o asemenea întrecere. Nu am plecat cu gândul să câștig, nu știam ce o să se întâmple dar mă gândeam să dau totul pe scenă, ceea ce am și făcut, știam cât de bine m-am pregătit, după care nu a mai depins de mine dar a ieșit bine până la urmă.

În ceea ce privește concursul, acesta a fost peste tot ce mi-am putut imagina, de la scena imensă până la numărul de participanți: la senioare am concurat cu 21 de sportive și am obținut medalia de argint, la junioare cu 10 și tot medalie de argint, la perechi au fost 12 și am luat de asemenea argint iar în cea de a doua zi am participat la categoria „fit model” unde am concurat cu alte 10 sportive și am câștigat medalia de aur. Această ultimă probă a fost ceva nou pentru mine, a fost mai degrabă un experiment și am rămas puțin surprinsă de rezultat pentru că eu de fapt doream să mă bucur de concurs, să văd cum mă descurc în rochia de competiție, aceasta fiind o probă în care trebuie să fim mult mai elegante și mai feminine și mi-a plăcut foarte mult mai ales că am și câștigat.

Sunt mulți cei care m-au ajutat: părinții, antrenorii, clubul ”U” Cluj și Federația Română de Culturism și Fitness, tuturor mulțumiri din suflet. Acum începe pregătirea pentru campionatul mondial, voi da totul din nou și vedem ce va fi și acolo”.

Comments

comments