Ziua Națională a rugbiului – ”U” ELBI din nou printre copii

În 4 Mai întreaga suflare rugbistică din România sărbătorește Ziua Națională a sportului cu balonul oval. Și cum altfel se poate petrece mai frumos o astfel de zi decât în mijlocul copiilor așa cum ne-au obișnuit sportivii echipei ”U” ELBI Cluj-Napoca.

De această dată, fericiții aleși au fost elevii școlilor Gimnaziale din Cara și Cojocna din județul Cluj iar întâlnirea a fost cu siguranță o bucurie atât pentru gazde cât și pentru oaspeți.

Copiii s-au arătat deosebit de interesați de sportul numit rugby dar mai cu seamă de mingea aceea „cu formă ciudată ”pe care fiecare dintre ei a avut ocazia să o țină în mână, să o arunce ți să o prindă într-o serie de jocuri distractive și pline de antren în care mișcarea a avut rolul esențial.

„Sufletul de copil” al rugbiștilor de la ”U” ELBI s-a împletit cu entuziasmul și pofta de joacă a elevilor din Cara și Cojocna ceea ce a generat momente de mare veselie și entuziasm și cine știe, poate din această efervescență juvenilă, printre sportivii de mâine de la ”U” ELBI se vor afla și unul sau mai mulți dintre copiii participanți la această sărbătoare.

Cu toții, mari și mici ar fi dorit ca vizita să nu se mai sfârșească dar tristețea despărțirii a fost alinată de promisiunea unei grabnice reîntâlniri pe care rugbiștii de la ”U” ELBI au făcut-o din tot sufletul.

  • ziua-rugbiului-1
  • ziua-rugbiului-2
  • ziua-rugbiului-3
  • ziua-rugbiului-4
  • ziua-rugbiului-6
  • ziua-rugbiului-7

Comments

comments