Ediția din acest an, a III-a, a Campionatelor Internaționale ale României este programată a se desfășura în perioada 25-28 mai la Bazinul ”Tolea Grințescu”, din incinta Complexului Sportiv Dinamo București. Competiția este destinată seniorilor (masculin 19 ani și mai mari, feminin 18 ani și mai mari) şi juniorilor (masculin 15 -18 ani, feminin 14 – 17 ani).
Concursul se desfăşoară după sistemul seriilor eliminatorii şi finale, cu excepția probelor de 800 și 1500m liber și a celor de ștafetă care se vor desfăşura sub forma seriilor contracronometru. La probele unde sunt înscrişi minimum 16 (şaisprezece) înotători se vor organiza 2 finale. Ambele finale se vor organiza pe sistem OPEN, fiind deschise tuturor participanţilor, indiferent de varstă.
De la secția de natație a Clubului Sportiv Universotatea Cluj vor participa un număr de zece sportivi la următoarele probe:
- Dascăl Ana – 100 m, 200 m, 400 m, 800 m liber;
- Korponay Kata – 200 m, 400 m, 800 m liber, 200 m fluture;
- Dascăl Alexia – 50 m fluture, 50 m liber, 50 m spate, 100 m spate;
- Rus Dragoș – 50 m fluture, 50 m spate , 50 m bras, 100 m spate, 200 m mixt, 400 m mixt;
- Andonie Andreea – 50 m liber, 50 m spate;
- Pleșa Andrei – 50 m spate, 100 m spate, 200 m spate, 50 m liber, 100 m liber, 200 m liber, 1500 liber;
- Bocan Beatrice – 50 m spate, 100 m spate, 200 m spate, 200 m liber, 200 m mixt;
- Tufaru Liviu – 50 m bras, 100 m bras, 100 m spate, 200 m mixt;
- Sălăjanu Morar Felician – 400 m liber, 1500 m liber;
- Mureșan Bogdan – 50 m bras, 100 m bras, 200 m bras, 50 m fluture;
Ștafeta 4*100 m mixt.
La ediția de anul trecut sportivii Universității Cluj au cucerit pe parcursul celor zece reuniuni, 23 de medalii, dintre care 16 de aur, 4 de argint și 3 de bronz. De asemenea, înotătorii universitari au doborât și patru recorduri naționale. Înotătoarea Ana Dascăl, a doborât trei recorduri naționale pentru junioare de 14 ani, la probele de: 50 metri spate (cu timpul 30:59), 100 metri liber (cu timpul de 56:66) și la proba de 50 metri fluture (unde a înotat timpul de 28:04). De asemenea, Ana Dascăl a luat la sfârșitul competiției și trofeul pentru cea mai bună junioară.