Voleibaliștii întâlnesc azi campioana

Universitatea Cluj joacă astăzi, de la ora 17, la Galați cu campioana în exercițiu Arcada, în ultima etapă a turului Diviziei A1 la volei masculin.

Înaintea acestui meci, gazdele ocupă prima poziție în clasament cu 27 de puncte și un palmares de 9 victorii și un singur meci pierdut, la egalitate din acest punct de vedere cu Dinamo și Steaua, cele trei formații fiind departajate în ierarhie de numărul de seturi câștigate.

Partida, care se va desfășura în Sala Sporturilor Dunărea, va începe la ora 17 și va putea fi urmărită în direct pe pagina de facebook „ArcadaGalati”.

Înaintea disputării acestei partide tehnicianul Vicențiu Dumitrescu a declarat următoarele:

Vom avea un meci destul de dificil având în vedere echipa gazdă. Arcada Galați a acces în fazele superioare ale CEV Cup și este pretendentă la câștigarea campionatului. Echipa noastră a demonstrat în ultimele meciuri că poate avea evoluții destul de bune. Pentru astăzi vom încerca să menținem un ritm cât mai bun al jocului nostru. Dorim ca de la meci la meci să ne îmbunătățim jocul pentru o abordare mult mai bună în returul campionatului.

Comments

comments