Victorie importantă cu Timișoara pentru rugbyști

 Foto: Brădeanu Photography

Foto: Brădeanu Photography

Ieri, 16 octombrie, echipa de rugby masculin ”U” Prodvinalco a primit vizita Timișoarei Saracens, campioana en-titre, în devansul etapei a VIII-a a Superligii CEC Bank. Jocul dintre cele două formații s-a disputat de la ora 16:00 în Parcul Sportiv „Iuliu Hațieganu” și a fost câștigat de către universitari, scor 27-19 (6-12).

Punctele noastre au fost marcate de: Gheța Daniel-1 eseu, Murgoci Cristian-1 eseu, Ghenea Virgil-1 eseu, Melniciuc Ovidiu-2 lovituri de pedeapsă și 1 transformare, Mazăre Ionuț-2 transformări.

„Am fost conduși la pauză, dar am revenit surprinzător în a doua repriză. În sfârșit, se văd rezultatele oamenilor care cred în echipă și în acești tineri. În prima repriză am făcut multe greșeli, dar în a doua repriză ne-am concentrat foarte tare pe ceea ce aveam de făcut. Am reușit să ne apărăm foarte bine și cred că datorită apărării am reușit să câștigăm meciul. Apărarea a fost agresivă, exactă. Vreau să îi felicit pe băieți și să creadă în visul lor, să creadă în ei, în puterea echipei, a grupului. Avem 10 zile ca să pregătim meciul cu Tomitanii Constanța, un meci foarte greu, dar eu cred că îl vom câștiga”, a declarat Horea Hîmpea, antrenorul echipei ”U” Prodvinalco.

În urma acestei victorii, clujenii au strâns 13 puncte și se află pe locul 4.

Comments

comments