Formația de rugby masculin a Universității Cluj a pierdut meciul disputat în deplasare cu Steaua București, scor 19-10. Scorul pauzei a fost 13-5, partida din Ghencea contând pentru fazele finale ale Cupei Regelui. Ambele echipe au reușit câte două eseuri, însă steliștii au avut trei lovituri de pedeapsă transformate.
„Un meci foarte bun făcut de echipa noastră, chiar dacă am pierdut. Păcat că în anumite faze lipsa de experiență pe anumite posturi nu ne-a ajutat să marcăm puncte iar pe 2 greșeli tehnice am pierdut victoria care putea fi istorică pentru ”U” Cluj. Din păcate arbitrajul nu se ridică la ceea ce au jucat echipele în acest meci”, a declarat managerul echipei, Bogdan Cantor.
Urmează două jocuri de clasament pentru gruparea noastră, împotriva Politehnicii Iași acasă (sâmbătă, ora 11:00), și în deplasare la Timișoara Saracens (miercuri, ora 11:00).