”U” NTT Data Cluj, victorie cu CSM Lugoj

Sâmbătă, 3 noiembrie, echipa de volei feminin ”U” NTT Data Cluj a disputat primul meci pe teren propriu din acest sezon al Diviziei A1. Echipa împotriva căreia au jucat voleibalistele noastre a fost CSM Lugoj, partida având loc în Sala Sporturilor „Horia Demian” de la ora 16:00.

Jucătoarele antrenate de Luminița Trombițaș s-au impus cu 3-0, în urma unor seturi strâns disputate, rezultatele pe seturi fiind 25-23, 25-22, 25-23. Astfel, „studentele” au o victorie și o înfrângere, cu UVT Agroland Timișoara, în startul sezonului 2018-2019, iar următorul joc îl vor disputa în deplasare cu CSM Volei Alba-Blaj.

În aceeași zi au jucat și voleibaliștii CS ”U” Cluj, tot pe teren propriu, împotriva nou-promovatei CSM Câmpia Turzii. Victoria derby-ul județean le-a aparținut oaspeților, care s-au impus cu 3-1, rezultatele pe seturi fiind 15-25, 25-20, 25-14, 25-22.

Comments

comments