”U” întâlnește ocupanta locului doi în Divizia A2-Vest

Universitatea Cluj întâlnește sâmbătă de la ora 13, în deplasare, pe CSU Oradea, cea de a doua clasată în Divizia A2-Vest la volei feminin.

Elevele lui Romeo Lotei și Ramona Domocoș pornesc în această întâlnire din poziția de lider autoritar al întrecerii, după ce și-au adjudecat toate cele 6 partide disputate până acum și în care au cedat doar două seturi.

La rândul lor, orădencele se pot lăuda că au la activ o singură înfrângere și aceea tocmai la echipa noastră care s-a impus în turul primei faze a competiției, în Sala Sporturilor „Horia Demian”, cu 3-0. De altfel, acestea au fost și singurele seturi pe care gazdele le-au cedat în această ediție de campionat.

Meciul dintre CSU Oradea și ”U” Cluj-Napoca se va disputa sâmbătă de la ora 13 și de regulă, echipa gazdă transmite meciurile sale pe pagina de facebook „CSU Oradea Volei”.

Comments

comments