”U” întâlnește Dinamo în deschiderea etapei la volei masculin

În deschiderea etapei a 3-a a Diviziei A1 la volei masculin, Universitatea Cluj joacă vineri de la ora 18, în deplasare cu Dinamo București.

Este cea de a treia partidă din tot atâtea programate la acest început de campionat, în care elevii lui Bogdan Nicolae întâlnesc una din echipele de top ale competiției, după ce în primele două etape au dat piept cu Steaua și respectiv Arcada Galați. La rândul lor, bucureștenii au câștigat ambele meciuri disputate până acum dar se află pe poziția a doua a clasamentului, la egalitate de puncte cu Arcada Galați, având un set pierdut în deplasarea de la Zalău.

Înaintea întâlnirii cu Dinamo, Antrenorul Bogdan Nicolae a declarat: „Mergem încrezători în forțele noastre, vrem să facem un meci bun, să creștem în joc și să ne pregătim pentru partida din etapa următoare când evoluăm în Sala Sporturilor „Horia Demian” cu CSM Constanța.”

Meciul dintre Dinamo București și ”U” Cluj-Napoca va începe vineri la ora 18, în Sala Dinamo și va putea fi urmărit pe pagina de facebook „C.S. Dinamo București – Volei”.

Comments

comments