Echipa de baschet masculin Universitatea Cluj va primi vizita echipei bucureștene ABC Laguna, pe a cărei emblemă se găsește inscripția „Sharks Acaddemy” sau „Academia Rechinilor”.
Partida din etapa a 6-a a Ligii întâi este programată vineri, de la ora 12, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca și va opune ocupantele locurilor 4 – oaspeții, cu 4 victorii și o înfrângere și respectiv 6 – gazdele cu 3 succese și un meci pierdut.
Va fi prima întâlnire între cele două formații în condițiile în care elevii lui Florin Covaciu și Vlad Bota vin după o înfrângere la limită în partida cu CSM CSU Oradea 2 în timp ce „rechinii” bucureșteni au pierdut la rândul lor în runda precedentă în fața concitadinilor de la Știința cu 100-79.
Meciul dintre ”U” Cluj și ABC Laguna București va putea fi urmărit vineri, de la ora 12, pe canalul de Youtube „FRB TV”.