”U”- ELBI a câștigat prima etapă a turneului Elită la rugby în 7

”U”- ELBI Cluj-Napoca s-a impus în prima etapă a turneului Elită din Campionatul Național de rugby în 7, care a avut loc sâmbătă la Sânnicolau în județul Arad.

Elevii lui Cristian Săuan au trecut în Grupa A de Rapid București cu 26-12 (19-5) și apoi de CSU Arad cu 61-7 (35-0) iar meciul cu RC Grivița și l-au adjudecat din cauza neprezentării bucureștenilor. A urmat finala în care ”U” ELBI a învins la mare luptă, câștigătoarea Grupei B, CSM Constanța, cu 21-16 (14-7).

Următoarele etape vor avea loc la Alba Iulia pe 14 octombrie și la București pe 28 octombrie iar la alcătuirea grupelor pentru acestea se va ține cont de clasamentul general în care conduce ”U” ELBI urmată în ordine de: CSM Constanța, Rapid, Știința Petroșani, CS Năvodari, CSU Arad, Politehnica Iași și RC Grivița București.

La încheierea turneului, antrenorul Cristian Săuan a declarat pentru u-cluj.ro: „Am pornit către acest turneu puțin îngrijorați, cu un lot de jucători disponibili la limită, cu jucători accidentați trecuți ca rezerve doar să fim la număr pe foaia de joc. Din această cauză șansele noastre legate astăzi de vreun obiectiv erau foarte reduse. Dar jucătorii au hotărât să spună altceva, au zis să surprindă pe toata lumea chiar și pe ei înșiși și s-au mobilizat atâta cât să bifăm 4 din 4. Trei victorii în grupă, cu Rapid București, CSU Arad și cu RC Grivița – victorie prin neprezentare și o a patra victorie, foarte chinuită, cu primul loc din grupa B, CSM Constanța. Nu a fost deloc ușor, două din cele trei victorii au fost foarte solicitante iar pentru asta băieții merită din plin felicitați: au demonstrat că sunt și pot fi uniți iar unitatea învinge întotdeauna indiferent de situație. Bravo lor!”

Comments

comments