”U” dispută returul din Cupa României la baschet feminin

Universitatea Cluj dispută sâmbătă de la ora 18, în Sala Sporturilor „Szabo Kati” din Sfântu Gheorghe, returul primei etape din Cupa României la baschet feminin în compania formației CSTBv CSU Olimpia Brașov.

În primul meci, desfășurat marți în Sala Sporturilor „Horia Demian”, ”U” s-a impus cu 75-51, pe sferturi 22-12, 22-17, 19-16 și 12-6, scor care, deși pare liniștitor, nu reprezintă garanția calificării.

Înainte de plecarea spre Sfântu Gheorghe antrenorul Ioannis Koukos a declarat pentru u-cluj.ro: „Suntem în fața celui de al doilea meci împotriva echipei Olimpia și ar fi o mare greșeală să credem că am câștigat deja seria. Brașovencele formează o echipă puternică și pot spune că scorul din primul meci nu reflectă realitatea. Mergem acolo să realizăm o performanță frumoasă și vom face tot ce putem pentru asta dar repet, nimic nu e încheiat: avem în față a doua jumătate a confruntării și îmi doresc foarte mult ca echipa să fie competitivă toate cele 40 de minute.”

Meciul dintre CSTBv CSU Olimpia Brașov și ”U” Cluj Napoca se va juca sâmbătă de la ora 18, la Sfântu Gheorghe întrucât în Sala „Dumitru Popescu Colibași” din Brașov se desfășoară în această perioadă Campionatul Național de Dans Sportiv. Partida nu va fi televizată.

Comments

comments