Începând de mâine, 24 iunie și până duminică, la Craiova, se vor desfășura finalele Campionatului Național de atletism pentru seniori și tineret sub 23 de ani.
Din delegația Clubului Sportiv Universitatea fac parte: Sanda Belgyan care va alerga în probele de 400 de metri plat și 400 de metri garduri, Adnana Matyus la 200 de metri plat și heptatlon, Denisa Mihalcea la aruncarea suliței, Andrada Sorina Gheață la heptatlon, Tudor Șevciuc care va alerga pe distanța de 1500 de metri plat, Cristian Eșanu la 400 de metri plat și 400 de metri garduri, Mihai Alexandru Moroșanu la 800 de metri plat și respectiv Valentin Hrișcă la 400 de metri și 200 de metri plat.
Vom ține cu siguranță pumnii strânși pentru ștafeta de 4 x 400 de metri mixt formată din: Sanda Belgyan, Andreea Miklos, Cristian Eșanu și Valentin Hrișcă.
Sportivii noștri sunt însoțiți la finalele Campionatului Național de atletism pentru seniori și tineret sub 23 de ani, de antrenorii: Vasile Boboș, Mihail Zara, Melintia Măcelaru și antrenorul emerit Vasile Bogdan.