”U” Cluj victorie pe teren propri”U”

”U” Cluj a reușit victoria pe terenul propriu în cadrul unei confruntări palpitante de volei masculin, învingând CSU Știința București cu scorul 3-2 (27/25, 16/25, 25/23, 36/38, 15/13).  Deși partida nu a avut o miză concretă în clasament, ambele echipe au oferit un spectacol de înaltă calitate, demonstrând tehnica și spirit de echipă. Seturile au fost extrem de echilibată, primul set fiind câștigat de echipa noastră  cu scorul 27-25, după un schimb intens de puncte. CSU Știința a răspuns prompt în setul al doilea, reușind să își impună jocul și să egaleze, 25-16, demonstrând o apărare solidă. Băieții noștri nu s-au dat bătuți, au revenit în setul al treilea și au câștigat cu 25-23. Setul 4 s-a transformat într-un adevărat maraton, ambele echipe luptându-se pentru fiecare punct. CSU Știința a reușit să își mențină concentrarea și a încheiat setul cu 38-36. În setul decisiv, în ciuda presiunii, echipa și-a păstrat calmul, impunându-se cu 15-13, adjudecându-și victoria.

ManagerUl echipei Bogdan Ungureanu a declarat după meci: ,,A fost un meci frumos si foarte atractiv pentru public, de o calitate voleibalistica ridicata, fara o miza anume. Tot ce conteaza este ca stim ca mai avem mult de munca. Felicit pe toată lumea pentru implicare și daruire!!!”

Cu această victorie, echipa noastră își menține moralul ridicat pe final de sezon și își propune să continue să lucreze pentru a-și perfectiona jocurile.

Felicitări tUtUror!

Comments

comments