Direcția de creștere, exploatare și ameliorare a cabalinelor – R.N.P.- Romsilva Herghelia Mangalia a organizat etapa națională de anduranță în perioada 7-10 septembrie. Din partea CS ”U” Cluj au participat Bianca Ban, alături de calul Geronimo și Ema Jentea, împreună cu Philia.
Bianca Ban s-a aflat la primul ei concurs și a trecut peste proba de 30 km, care este proba de debut. Astfel, ea s-a calificat mai departe la proba de 40 km, iar colega sa, Ema Jentea, a terminat pe locul doi la proba de 40 km.
,,A fost un concurs reușit pentru noi deoarece ne-am atins obiectivul. Pentru mine a fost specială această etapă fiindcă acum 35 de ani am urcat pentru prima oară pe cal la Mangalia. Acum am ajuns să fiu reprezentat de doi sportivi pe care îi pregătesc și doi cai personali, iar una dintre probe a fost arbitrată de către mine. Pentru mine a fost emoționant”, a explicat antrenorul clujencelor, Tudor Ciplea.