Primul Grand Slam de judo al anului este programat de astăzi și până duminică în Uzbekistan. „Tashkent Grand Slam 2021” strânge la start 505 sportivi, 296 la masculin și 209 la feminin, din 71 de țări de pe 5 continente.
România participă cu 6 sportivi dintre care cele trei judoka sunt legitimate la ”U”-CSM Cluj-Dinamo. Recent medaliata cu aur la openul european de judo de săptămâna trecută de la Praga, Monica Ungureanu, va încerca să obțină o medalie cât mai strălucitoare și în Taskent, la categoria 48 kg. Loredana Ohâi se va bate la categoria 57 kg, iar Ștefania Dobre va intra pe tatami în limitele categoriei 63 kg.