Tinerii secției de scrabble se vor întrece în etapa de Campionat Național

 Complexul Cultural Sportiv Studențesc Tei

Complexul Cultural Sportiv Studențesc Tei

Complexul Cultural Sportiv Studențesc Tei din București va fi sâmbătă și duminică, gazda celei de a doua etape a Campionatului Național de scrabble pentru tineret, competiție la care și-au anunțat participarea sportivi de la cluburi de pe întreg cuprinsul țării.

Dintre aceștia nu puteau lipsi membrii echipei ”U” Cluj-Napoca: Cristian Caba, Cătălin Corneschi și Georgiana Drăgan la categoria juniori și respectiv Adriana Iancu, Daniel Ichim și Anastasia Sadici la cadeți. Tinerii noștri sportivi, în evoluția cărora ne punem mari speranțe, vor fi însoțiți și îndrumați de instructorul Vasile Mihalache.

După prima etapă, desfășurată în luna aprilie la Botoșani, Cristian Caba conduce în clasamentul general în timp ce Cătălin Corneschi ocupă locul 7 iar Georgiana Drăgan se află pe poziția a 10-a

Comments

comments