Duminică s-au încheiat la Târgu Jiu, întrecerile dotate cu Cupa României pentru cadeți masculin la box, competiție la care Thomas Văran a reușit o frumoasă performanță cucerind medalia de argint în cadrul categoriei 52 de kilograme.
Elevul maestrului Iosif Hercz a avut un parcurs excelent în primele trei tururi în care a trecut înainte de limită, pe rând, de Mario Marcu de la Pandurii Târgu Jiu, David Luca Magdalin de la CSM Suceava și respectiv Mădălin Rădulescu de la SCM Craiova.
În finală, sportivul de la ”U” Cluj-Napoca a fost aproape de prima treaptă a podiumului după ce a câștigat prima rundă a disputei cu Mihail Așchiopoaei de la CSM Iași însă în următoarele două, beneficiind și de câteva decizii favorabile ale arbitrilor, adversarul său a reușit să se impună și să câștige partida.
Atât Thomas Văran cât și antrenorul Iosif Hercz merită toate felicitările pentru această performanță care deschide calea tânărului nostru sportiv spre noi succese într-o carieră aflată abia la începuturile ei.