”U” Cluj întâlnește mâine, 6 mai, de la ora 10:30, în Sala Sporturilor „Horia Demian”, pe CSM Galați, într-un meci contând pentru etapa a 20-a a Ligii Naționale de handbal feminin. Înaintea acestei partide, fetele noastre ocupă poziția a 13-a în clasament cu 10 puncte, în timp ce gălățencele se află pe locul 14 cu 7 puncte.
În ultima partidă directă disputată în 3 noiembrie 2020, CSM Galați a reușit să câștige cu scorul de 28-21, dar „studentele” au dovedit în ultimele meciuri că sunt capabile de jocuri frumoase ale căror rezultate să le asigure un loc în Liga Florilor și în sezonul următor.
„Cred că, la jumătatea turului, nimeni nu ne dădea nicio șansă la salvarea de la retrogradare, însă fetele nu au abandonat lupta și iată că, etapă cu etapă, am reușit să urcăm două locuri în clasament. Mai avem o treaptă importantă și poate cea mai dificilă, aceea de a depăși cel puțin o echipă. Împreună putem să îndeplinim acest deziderat. Ne așteaptă două meciuri foarte complicate în care îmi doresc ca fiecare dintre noi să dea 200 de procente pentru a obține victoria. Multe dintre jucătoare merită să continue la această echipă și o vor face dacă își doresc, însă prima condiție este rămânerea în prima ligă și pentru asta trebuie să luptăm până la ultima picătură de energie. Dacă printre fetele noastre sunt și unele care se gândesc deja la alte echipe sau chiar la vacanță, oriunde vor merge vor simți un gol în stomac pentru că să joci pentru ”U” e ceva special”, a declarat directorul sportiv al echipei, Sergiu Cacoveanu.
Pentru Universitatea Cluj urmează vineri, 7 mai, un examen foarte dificil, „studentele” urmând să întâlnească de la ora 17:45 în Sala Sporturilor „Gheorghe Barițiu” pe HC Zalău.