Secțiile de volei au cedat partidele cu Alba Blaj și Steaua

La sfârșitul săptămânii trecute echipele de volei ale CS ”U” Cluj au disputat partidele din Divizia A1 pe teren propriu. Primul meci a fost între ”U” NTT Data Cluj și CSM Volei Alba-Blaj, campioana României, care s-a disputat vineri, 20 octombrie, de la ora 18:00. Partida s-a încheiat cu victoria echipei oaspete, 3:0 (25-19, 25-12, 25-16).

„Am avut momente când am jucat frumos şi ne-am ridicat la nivelul adversarului nostru. Pentru noi a fost un joc de pregătire, în vederea următoarelor meciuri de campionat cu adversari mai accesibili, în care sperăm să obţinem rezultate bune. Diferenţa dintre cele două echipe este foarte mare. Conjunctural, am ajuns să fim la egalitate la începutul setului sau să conducem cu unul-două puncte, dar diferenţa s-a văzut. Eu mă bucur că fetele noastre au luptat pentru fiecare minge şi au făcut o impresie bună în faţa publicului spectator”, a declarat Ciprian Dârnescu, antrenorul ,,studentelor”.

Echipa de volei masculin a primit vizita formației CSA Steaua București sâmbătă, 21 octombrie, de la ora 15:30. Meciul dintre cele două formații s-a încheiat 3:1, în favoarea steliștilor, rezultatele din seturi fiind 15-25, 25-23, 21-25 şi 14-25. Dan Borota a fost cel mai eficient voleibalist al echipei clujene cu şase puncte, iar din formaţia oaspete s-a remarcat Gabriel Cherbeleaţă cu 14 puncte.

Comments

comments