Sâmbătă și duminică se vor desfășura în Sala „Ioan Soter” din capitală întrecerile Campionatului Național de atletism pe teren acoperit pentru seniori și sportivi sub 23 de ani, faza finală.
Clubul Sportiv Universitatea deplasează la București o echipă formată din: Sanda Belgyan care va concura în proba de 400 de metri plat, Sarkany Rachel la 60 de metri, Kanizsay Levente la 800 și 1500 de metri, Ștefan Gavril la 3000 de metri, Mihai Moroșan la 800 de metri și Adrian Miheșan care va alerga pe distanțele de 60 și 200 de metri.
Cei șase sportivi sunt însoțiți de antrenorii Melintia Măcelaru, Vasile Bogdan și Sergiu Dascăl iar competiția va debuta sâmbătă la ora 12,30 cu probele de săritura cu prăjina feminin și respectiv masculin urmate de festivitatea de deschidere.
Prima sportivă de la ”U” care va intra în concurs va fi Sarkany Rachel care va alerga în seriile cursei de 60 de metri plat cu începere de la ora 17,30 iar ultimul examen pentru atleții noștri va fi cel în care Ștefan Gavril va concura pe distanța de 3000 de metri plat, duminică cu începere de la ora 18,20.