Scor fluviu în Sala Sporturilor „Horia Demian”

Universitatea Cluj a întrecut cu scor fluviu pe CSU Reșița în meciul contând pentru etapa a 5-a a Diviziei A Seria C la handbal feminin. Partida disputată sâmbătă, în Sala Sporturilor „Horia Demian”, s-a încheiat cu scorul de 42-24, la pauză 24-12, în favoarea fetelor noastre care s-au dezlănțuit în atacuri și contraatacuri tăioase încă din startul partidei și au continuat în același ritm până la fluierul final.

Pentru ”U” au marcat: Andreea Bărbos 11 goluri, Larisa Șerban 10, Sofia Mureșan 4, Gabriela Istratie, Cristina Crețu, Maria Câmpean și Corina Cordoș câte 3, Reka Tamas și Alexia Gherghe câte 2 și Ana-Maria Stana 1 gol. Au mai jucat Valeria Popovici și Alexandra Ploscar iar poarta a fost apărată pe rând de Mădălina Pușcaș, Maryna Dumanska și Andrada Ștefănescu.

După acest frumos succes, antrenorul Ioan Ani Senocico a spus:

„Am obținut o victorie mai ușoară decât ne așteptăm. Suntem bucuroși că am putut rula întreg lotul, bucuroși că parteneriatul cu Clubul Sportiv Școlar începe să dea roade, dovadă că astăzi le-am putut vedea la joc pe junioarele Maria Câmpean , Sofia Mureșan, Valeria Popovici și Andrada Ștefănescu. Ne bucură și rezultatul în condițiile în care echipa avea un moral scăzut după eșecul de la Oradea unde am pierdut-o și pe Ștefania Pârvulescu. Urmează pauza competițională în care vom încerca să ne punem cât mai bine la punct pentru finalul de tur.”

În urma acestui rezultat, ”U” a urcat pe poziția a doua în clasament, cu 10 puncte, la fel ca și ocupanta locului 3, CNOPJ Baia Mare, dar cu un golaveraj superior, cele două fiind devansate de liderul CSM Deva care a acumulat maximum de puncte, 15.

  • handbal-feminin-resita-2022-5
  • handbal-feminin-resita-2022-6
  • handbal-feminin-resita-2022-7
  • handbal-feminin-resita-2022-9

Comments

comments