Federația Română de schi biatlon a transmis antrenorilor și managerilor echipelor de schi fond un comunicat în care se arată că din cauza lipsei zăpezii s-a decis amânarea Campionatelor Naționale pentru seniori și juniori mari care trebuiau să aibă loc începând de vineri în stațiunea Fundata Cheile Grădiștei din județul Brașov.
În cazul în care zăpada va acoperi zona de concurs, întrecerile vor avea loc în această primăvară, în caz contrar acestea urmând a fi programate în toamna sau iarna viitoare, atunci când condițiile meteo o vor permite.
În aceste condiții, antrenorul Andrei Pașcu și elevii săi Elisabeta Hule și Mihai Sîrca au trecut la antrenamentele pe role, aceștia efectuând deja câteva ore de pregătire pe aleile de pe malul Someșului, în preajma Parcului Sportiv „Iuliu Hațieganu” cu gândul la Campionatele Naționale de schi fond pe role care se dispută, în mod tradițional la sfârșitul lunii septembrie.
