Sâmbătă – turneul final la rugby feminin

Finalele ediției 2021 a Campionatului Național de rugby feminin se vor desfășura sâmbătă, începând cu ora 10, pe terenul din Parcul Sportiv „Iuliu Hațieganu”.

Fetele de la ”U” Cluj vor juca, în ordine, cu Poli Iași de la ora 10, CSM Pașcani de la ora 11,20 și Agronomia București de la ora 12,40. Înaintea acestor întâlniri echipa antrenată de Călin Cojocnean ocupă locul 4 în clasament cu 11 puncte, la două lungimi în spatele formației CSM Pașcani.

„Sperăm ca ultima etapă de campionat din acest an să ne aducă medalia de bronz. Am muncit mult pentru asta, ne-am dorit dar din păcate avem și foarte multe accidentari. Obiectivul nostru pentru sâmbătă este de a bate pe CSM Pașcani și de a ne clasa pe locul 3. Avem șanse la podium și vom lupta pentru asta.” – a declarat Anca Hău.

Rugby în 7 se joacă pe un teren standard iar un meci durează 14 minute, în două reprize de câte 7 minute și o pauză de un minut.

Programul complet al etapei a 4-a a Campionatului Național de rugby feminin:

10:00 – Senioare, CS Poli Iași – CS”U” Cluj
10:20 – Senioare, CS Agronomia – CSM Pașcani
10:40 – Junioare, CS Poli Iași – CSS Unirea Iași
11:00 – Junioare, Aurora Baicoi-Ariesul Mihai Viteazu
11:20 – Senioare, CSM Pașcani – CS ”U” Cluj
11:40 – Senioare, CS Poli Iași – CS Agronomia
12:00 – Junioare, CSS Unirea Iași – Arieșul Mihai Viteazu
12:20 – Junioare, CS Poli Iași – Aurora Băicoi
12:40 – Senioare, CS Agronomia – CS ”U” Cluj
13:00 – Senioare, CSM Pașcani – CS Poli Iași
13:20 – Junioare, Aurora Băicoi – CSS Unirea Iași
13:40 – Junioare, Arieșul Mihai Viteazu – CS Poli Iași

Clasament general senioare:
1.CS Poli Iași-27p
2.CS Agronomia-21p
3.CSM Pașcani-13p
4.CS ”U” Cluj-11p.

Clasament general junioare:
1.CS Poli Iași-27p
2.Aurora Băicoi-19p,
3.Arieșul Mihai Viteazu-15p
4.CSS Unirea Iași-11p.

Comments

comments