În Sala Sporturilor – rămas bun Divizia A, ne revedem în Liga Zimbrilor

Echipa de handbal masculin Universitatea Cluj dispută astăzi, de la ora 17, în Sala Sporturilor „Horia Demian” ultimul meci pe teren propriu din această ediție a Diviziei A.

În cadrul etapei a 13-a din play-out-ul pentru promovare, elevii lui Ioan Ani Senocico și Ionuț Ramba primesc vizita echipei CSM Reșița, ocupanta locului 5 în clasament cu 18 puncte, în vreme ce băieții noștri sunt pe primul loc, neînvinși, cu 34 de puncte.

Înaintea acestei întâlniri, antrenorul-jucător Ionuț Ramba a declarat pentru u-cluj.ro: „Ne dorim să câștigăm bineînțeles și ultima partidă acasă din acest sezon. Sperăm să iasă un meci frumos și plăcut și să punem în aplicare ce am lucrat la antrenamente. Așteptăm cât mai multă lume să ne susțină în ultima noastră întâlnire de pe teren propriu pentru ca la final să ne bucuram împreună de încă o victorie.”

Meciul dintre ”U” și CSM Reșița va începe în această seară la ora 17 și va putea fi urmărit și pe canalul nostru de Youtube ”UCluj TV”.

Comments

comments