Rugby masculin: victorie într-un meci cu două reprize diferite

”U”- ELBI Cluj-Napoca a trecut fără mari dificultăți de CSM Galați, sâmbătă pe terenul din Parcul Sportiv „Iuliu Hațieganu”, în cea de a patra etapă a Fazei a 2-a Grupa B din sezonul regular al Ligii Naționale de rugby masculin.

Băieții noștri au avut însă nevoie de 23 de minute până să puncteze pe tabela de marcaj pentru ca apoi să se descătușeze și să încheie prima repriză cu un avantaj de 26-0. Cea de a doua parte a jocului a continuat în nota de dominare a echipei noastre și ”U”- ELBI a întregit numărul eseurilor la 10 în timp ce oaspeții l-au reușit pe cel de onoare într-o perioadă în care se aflau în superioritate numerică. În final a fost 64-7, încercările echipei noastre fiind reușite de Teodor Ursu 3, Paul Herman 2, respectiv Ionuț Mazăre, Daniels Ronaldo, Eldar Pataraia, și Alex Smarandache plus un eseu de penalitate în timp ce Toma Mîrzac a transformat 6 dintre acestea.

La încheierea partidei antrenorul Cristian Săuan a declarat pentru u-cluj.ro: „Suntem mulțumiți pentru victorie dar ușor nemulțumiți de felul cum a evoluat partida. Am jucat pe teren propriu și acest lucru trebuia să ne aducă într-o stare caracterizată de mai mult pragmatism. Din păcate am avut nevoie de aproape o repriza întreagă pentru a ne activa motoarele ceea ce nu este acceptabil. Am făcut o partidă cu două reprize complet diferite din care prima a fost exagerat de modestă, cu o posesie a balonului foarte redusă, de aici și lipsa de puncte marcate. Timpul nostru efectiv de joc din prima repriză a fost undeva la 5 minute în total ceea ce cred că spune totul. Trebuie să înțelegem că fluctuațiile astea în evoluție nu ne vor aduce absolut nimic bun. În acest fel nu putem avea pretenții cu adversarii mai puternici. Am început să ne activăm abia în repriza secundă iar după pauză parcă eram într-un alt meci, cu altă echipă. Trebuie să încercăm totuși să nu ne uităm la scor dacă ne dorim să progresăm pentru că scorul nu este întotdeauna un indicator al calității jocului. Sunt critic în aceste momente deoarece știu că ne așteaptă meciuri foarte grele și nu putem continua în acest fel. Dincolo de toate acestea, echipa merită felicitări pentru victorie iar noi cu toții mulțumim celor care ne sprijină și continuă să ne  fie alături.”

În runda următoare, ”U”- ELBI Cluj-Napoca va avea parte de un examen ceva mai dificil, sâmbătă 16 septembrie, în deplasare cu CSM Constanța, echipă care în această etapă a fost aproape de o surpriză în meciul cu Steaua București.

Comments

comments