Rezultate bune la etapa de la Căciulata

Complexul Perla Oltului din stațiunea Căciulata (Călimănești) a găzduit, în weekendul 24-26 mai 2019, cea de-a doua etapă a Campionatului Naţional de Scrabble Seniori Individual și Intercluburi (CNIS), în organizarea C.S.M. Bucureşti în colaborare cu F.R. Scrabble.

Sportivii legitimați la secția de scrabble a CS ”U” Cluj au avut rezultate foarte bune. La individual, etapa a fost câștigată de Dan Laurențiu Sandu (CSM București), următoarele locuri fiind ocupate de scrabbliștii universitari: Alexandru Lăcătîș (2), Septimiu Crivei (3), Vasile Mihalache (4) și Corneliu Faur (5).

La proba pe echipe, sportivii CS Universitatea au câștigat etapa de la Călimănești – Căciulata după ce s-au impus în 5 meciuri din 6 în fața echipei CSM București. Podiumul la Intercluburi a fost completat de echipa Argus Tg. Frumos.

Următoarea competiție pentru scrabbliștii clujeni este în perioada 21-23 iunie, când va avea loc la Brașov Campionatul Național de Perechi Seniori.

Comments

comments