CS Universitatea Cluj se mândrește la finalul anului 2018 cu un bilanț impresionant care numără 321 de medalii câștigate în competițiile interne și internaționale, în timp ce un număr de 89 sportivi și 9 antrenori au făcut parte din loturile naționale și olimpice.
De remarcat, tinerețea care însoțește aceste performanțe, dintre cei 622 de sportivi legitimați nu mai puțin de 444 fiind elevi sau studenți.
Sportivii universitari s-au clasat de 123 de ori pe primul loc al competițiilor la care au participat, de 93 de ori au obținut locul secund, iar de 105 ori au urcat pe treapta a 3-a a podiumului.
Cele mai multe succese au fost obținute de sportivii de la secția de judo, 73 de medalii, urmați de atleți cu 43 de prezențe pe podium și de înotători, care s-au clasat de 37 de ori pe unul dintre primele 3 locuri.
Cele mai importante performanțe au fost obținute de judoka Adrian Șulcă, medaliat cu aur la Jocurile Olimpice de Tineret de la Buenos Aires, urmat de atletul Robert Parge, care a câștigat proba de 400 de metri și cea de ștafetă 4×400 de metri de la Campionatele Balcanice de sală de la Istanbul și s-a clasat pe locul doi cu ștafeta de 4×400 de metri la Campionatul Balcanic de la Stara Zagora în Bulgaria.
Pe treapta a 3-a a podiumului Top 10 sportivi ai Clubului Universitatea Cluj s-a clasat înotătoarea Ana Dascăl care, deși a concurat doar jumătate de sezon din cauza unei accidentări, a reușit să obțină 7 medalii de aur și 5 de argint la Campionatele Internaționale de înot ale României, o medalie de argint și una de bronz la Campionatele Balcanice de la Sarajevo, respectiv 11 medalii de aur și una de argint la Campionatele Naționale de înot în bazin de 50 de metri pentru seniori, tineret și juniori de la Bacău, adică un total de 26 de prezențe pe podium.
Raportul de activitate complet îl puteți găsi aici.