Universitatea Cluj a încheiat pe locul 6 Turneul final al Diviziei A la handbal feminin disputat de vineri până duminică în Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibași” din Brașov.
La competiție au participat primele două clasate din cele trei serii ale sezonului regular plus cea de a treia clasată dintre echipele cu drept de promovare din primele două serii.
”U” a înfruntat în primul meci pe Corona Brașov, gazda și favorita întrecerii, în fața căreia a cedat cu 33-21 (17-12) ceea ce, conform regulamentului de desfășurare a turneului, a scos echipa noastră înafara luptei pentru unul dintre primele 4 locuri. În primul joc pentru pozițiile 5-8 în clasament, elevele lui Ioan și Mihaela Ani Senocico au trecut de Unirea Slobozia cu 30-27 după ce la pauză tot ele conduceau cu 15-12.
În partida pentru locul 5, după un meci aprig disputat, în care fetele noastre au condus pe aproape întreg parcursul primei reprize iar cu 30 de secunde înainte de final scorul era egal 26-26, ”U” a fost nevoită să se recunoască învinsă de CSM Iași 2020 cu 27-26.
La finalul competiției, antrenorul Ioan Ani Senocico a declarat pentru u-cluj.ro: „Așa cum am spus de la început, sistemul de desfășurare al acestui turneu nu a fostul unul tocmai în regulă dar din păcate nu putem face nimic. După primul meci împotriva gazdelor, pe care l-am pierdut și în care aveam așteptări mai mari de la jucătoarele noastre, restul nu prea a mai contat. Au fost niște jocuri bune pentru noi să vedem la treabă fetele tinere. Am fost multumiți per total de evoluția lor dar întotdeauna este loc de mai bine.”
În urma rezultatelor înregistrate în Turneul final al Diviziei A 2023, Știința București și Corona Brașov vor juca în sezonul viitor pe prima scenă a handbalului feminin românesc iar CSM Deva și Activ Prahova Ploiești vor disputa barajul de menținere/promovare în Liga Florilor, care va avea loc în perioada 2-4 iunie.