Punct bonus defensiv pentru ”U” Prodvinalco la Iași

Etapa a V-a, din faza calificărilor, a Cupei României la rugby masculin a continuat sâmbătă, 2 decembrie, iar ”U” Prodvinalco a jucat în deplasare cu Politehnica Iași. Partida disputată pe stadionul Tepro din Iași s-a încheiat cu victoria gazdelor, 13-6, fiind prima victorie a ieșenilor în această competiție.

Egalitatea pe tabelă s-a menținut până în jumătatea primei reprizei atunci când Poli Iași a deschis scorul printr-o lovitură de pedeapsă, iar echipa clujeană a replicat prin Ionuț Mazăre. La pauză, scorul a fost 8-3 pentru gazde, datorită eseului marcat de Adrian Rusu. În partea a doua a meciului Csaba Gal a micșorat diferența, dar ieșenii au marcat al doilea eseu. Astfel, Poli Iași a bifat prima victorie din această ediție a Cupei României, iar universitarii au obținut punctul bonus defensiv, scorul final fiind 13-6.

La finalul acestei etape, „studenții” se află pe locul șase cu șase puncte, iar echipa din Moldova ocupă ultimul loc al clasamentului cu patru puncte. Pentru rugbyștii universitari a fost ultima partidă din acest an, deși mai este o etapă din Cupa României programată în acest sfârșit de săptămână, 9 decembrie. Partida dintre Universitatea Cluj și Timișoara Saracens va avea loc la începutul lunii martie 2018.

Comments

comments