Universitatea Cluj a fost învinsă aseară, în Sala Sporturilor „Horia Demian”, cu 29-27 de CSM Făgăraș, într-un meci contând pentru etapa a 5-a a Diviziei A Seria D la handbal masculin.
După un început bun al elevilor lui Ionuț Ramba, care au condus o bună parte a primei reprize, spre finalul acesteia oaspeții au preluat inițiativa și la pauză au intrat cu avantaj minim 16-15.
Cea de a doua repriză a fost intens disputată, cu faze rapide și spectaculoase la ambele porți dar finalul i-a găsit tot pe făgărășeni la conducere pe tabela de marcaj, confruntarea încheindu-se cu 29-27 în favoarea acestora.
La finalul întrecerii antrenorul Ionuț Ramba a declarat pentru u-cluj.ro:
„Din păcate pentru noi astăzi lucrurile nu au stat la fel ca în meciul de la Sighișoara. Făgărașul este cea mai experimentată echipă din grupa noastră și drept dovadă a gestionat mai bine finalul de meci, având câștig de cauză. Este o luptă în 3 în aceasta grupă, echipele sunt apropiate valoric și diferența se va face la concentrarea și inspirația din ziua meciului. Suntem supărați pentru că am pierdut un meci acasă dar frumusețea sportului stă și în aceea că imediat vine o altă încleștare, înaintea căreia trebuie trase niște concluzii și îndreptate greșelile pentru ca evoluția echipei să fie mai bună. Ne vom antrena mai mult și mai bine pentru ca la următoarele meciuri să ne iasă lucrurile așa cum ne dorim.”
În urma acestui rezultat, CSM Făgăraș a urcat pe prima poziție în clasament cu 12 puncte, la egalitate cu ”U” dar cu un golaveraj superior.
Golurile formației noastre au fost marcate de: Ionuț Ramba 7, Alexandru Coman 6, Raul Ostace 4, Cătălin Ghivil 3, Tudor Drăgoi și Cristian Coroian câte 2 și respectiv Mark Adoreanu, Răzvan Mocioi și David Kereki câte 1 gol. Au mai jucat Bogdan Paul, Bogdan Mercean, Denis Konya și Cătălin Crișan iar poarta a fost apărată pe rând de Vlad Coman, Răzvan Szopka și Alexandru Pașca.
Următorul meci pentru ”U” Cluj va avea loc duminică, de la ora 15, în deplasare cu echipa Centrului Național de Excelență Sighișoara.




