Meciuri amicale pentru handbalistele ”U” Cluj

Având în vedere faptul că Sala Sporturilor „Horia Demian” este ocupată câteva zile, echipa de handbal feminin va susține un șir de partide de verificare. Primul meci este programat chiar astăzi de la ora 17:00 în deplasare la Gloria Bistrița.

„Sper ca fetele să iasă sănătoase din aceste meciuri, acesta fiind obiectivul principal al acestor partide de verificare. Ne așteaptă, din punctul meu de vedere, la turneul de la Bistrița meciul anului pentru noi împotriva celor de la Dacia Mioveni. Am recuperat puncte extrem de importante cu echipe cu care puțini se așteptau, iar fetele fac o muncă extraordinară. Sper din tot sufletul să continuăm pe același drum împreună până la final.” a declarat Sergiu Cacoveanu, directorul sportiv al handbalistelor universitare.

Meciurile se vor desfășura după următorul program:

Astăzi, ora 17:00 / Gloria Bistrița – “U” Cluj –> la Bistrița
Luni, 19 aprilie, ora 17:00/ HC Zalău – “U” Cluj –> la Zalău
Vineri, 23 aprilie, ora 15:30/ Minaur Baia Mare – “U” Cluj –> la Baia Mare.

Comments

comments