Mădălina Amăistroaie va evolua la Jocurile Europene

Cracovia împreună cu alte șase localități din regiunea Malopolska, supranumită Mica Polonie, găzduiește în aceste zile cea de a treia ediție a Jocurilor Europene. Din delegația României, formată din 150 de sportivi, face parte și Mădălina Amăistroaie care va evolua în competiția de tir cu arcul sub îndrumarea antrenorului lotului olimpic al României, Viorel Habian.

Sportiva de la ”U” Cluj-Napoca va intra în concurs vineri de la ora 12, urmând ca după amiază, de la ora 15,15, să continue cu fazele eliminatorii. Apoi, în programul Mădălinei Amăistroaie, în proba de arc olimpic, va figura concursul pe echipe mixte unde va „trage” duminică de la ora 8, alături de Mario Țîmpu iar cu un rezultat pozitiv în calificările de vineri, marți va avea acces, tot de la ora 8, în proba individuală.

Televiziunea Română transmite spectacolul Jocurilor Europene Cracovia Malopolska 2023 iar competițiile sportive pot fi urmărite, în direct sau înregistrat, pe canalele TVR 1, TVR 2, TVR 3 și TVR INFO.

Comments

comments