Liga Națională de baschet feminin pornește sâmbătă la drum

Universitatea Cluj întâlnește în prima etapă a Ligii Naționale de baschet feminin pe FCC Baschet UAV Arad, într-o partidă găzduită de Sala Sporturilor „Horia Demian”, sâmbătă de la ora 13.

Ediția 2023/2024 a primei ligi feminine pornește la drum într-un format restrâns, având la start doar 8 echipe ca urmare a retragerii din competiție a formației Hoya ACS KSE Târgu Secuiesc.

Despre noul sezon al Ligii Naționale de baschet feminin dar și despre primul meci al echipei noastre, antrenorul Ioannis Koukos a declarat pentru u-cluj.ro: „După experiența interesantă din EuroCup Women și după victoria din calificările Cupei României, a venit momentul debutului în noul sezon. E păcat că baschetul feminin românesc adună la startul primei ligi în acest an doar opt echipe pentru că am avea nevoie de un campionat puternic pentru a putea crește noile generații. În ceea ce ne privește jucăm primul meci pe teren propriu cu echipa din Arad, meci în care, din cauza accidentărilor, nu vom putea alinia cel mai bun „cinci” și ca urmare nu vom putea arăta adevărata față a formației noastre. Întâlnim o echipă puternică, cu un lot aproape în totalitate remaniat dar începem un „maraton” și este important să fim pe un loc bun la sfârșitul acestuia. Le urăm succes tuturor echipelor și jucătoarelor participante și desigur, Haide U!”

Meciul dintre ”U” Cluj-Napoca și FCC Baschet UAV Arad va începe sâmbătă la ora 13, în Sala Sporturilor „Horia Demian” și va putea fi urmărit și pe canalul de Youtube „FRB TV”.

Comments

comments