Lansare de carte Emil Ioan Pîrțoc

Joi, 29 Iulie a avut loc la Casa Radio din Cluj-Napoca, lansarea volumului „Rugbyul, șansa de a reuși în viață” semnat de Emil Ioan Pîrțoc, fost jucător, arbitru internațional, președinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor din cadrul F.R. Rugby iar în prezent președinte de onoare al acestei comisii și primar al comunei Iclod din județul Cluj.

În cuvântul de prezentare a cărții, directorul C.S. Universitatea Cluj, Ovidiu Vasu, a arătat că a fost cucerit „de poveștile rugbistice, întâmplări reale, relatate cu umor și cu o fină autoironie. Domnul Emil Pîrțoc a condus în mod inspirat arbitrajul românesc, insuflând oficialilor români curaj, demnitate, într-un cuvânt atitudine. A luat decizii înteligente dovedind viziune.”

La festivitate au mai vorbit, printre alții, lectorul universitar dr. Adrian Marian precum și legenda rugbyului românesc, Mircea Rusu, cel care a fost sărbătorit și aplaudat cu căldură de întreaga asistență, la împlinirea vârstei de 88 de ani.

Comments

comments