Judoka universitari – locul întâi pe echipe

Campionatele Naționale de Judo pentru Seniori s-au încheiat cu un succes deosebit pentru sportivii Clubului Universitatea, care au obținut șapte medalii, dintre care trei de aur, două de argint și două de bronz, fiind astfel clubul cu cele mai bune rezultate.

În întrecerea individuală, desfășurată în perioada 25-26 septembrie la Poiana Brasov, medaliile de aur au fost cucerite de Ștefania Dobre (categoria -63 kg), Serafima Moscalu (categoria -70 kg) și Alexandra Mazilu (categoria +78 kg), în timp ce medaliile de argint au fost adjudecate de Alexandra Pop (categoria -57 kg) și Horvath Florisa (categoria -78 kg), iar medaliile de bronz au mers la Denisa Așchiopoaie (categoria -57 kg) și Petr Zhukov (categoria -66 kg).

La feminin, echipa ”U”-CSM Cluj-Dinamo a cucerit titlul de campioană națională, în timp ce băieții au urcat pe treapta a treia a podiumului.

Felicitări tuturor sportivilor și antrenorilor coordonați de profesorul Florin Bercean pentru rezultatele obținute și mult succes în continuare!

Comments

comments