Înfrângere în condiții grele

Echipa masculină de volei ”U” Cluj a suferit o înfrângere cu 3-0 în meciul jucat sâmbătă, în deplasare, cu Olimpia Titanii București.

Meciul contând pentru etapa a 15-a a Diviziei A1, a fost unul fără istoric, elevii lui Vicențiu Dumitrescu și Romeo Lotei cedând în minimum de acte, la 16, la 19 și la 21.

Despre această întâlnire, managerul lui ”U”, Bogdan Ungureanu a declarat:

„Am avut o prestație lamentabilă și efectiv ne-am făcut de rușine. Jocul a arătat jalnic, ne-am manifestat în teren ca o echipă adunată peste noapte, cu jucători care acum se văd pentru prima dată. Constat că avem în echipă băieți care nu înțeleg că a reprezenta aceste culori este, în egală măsură, o onoare dar și o mare responsabilitate. Trebuie însă să recunoaștem că și programul din ultimele 3 zile, cu două deplasări lungi, și-a spus cuvântul. În altă ordine de idei, sper ca la un moment dat cineva să se sesizeze în legătură cu modul în care se desfășoară meciurile acolo, într-o sală fără toaletă, fără statistică, fără copii de mingi, fără firmă de pază și fără o toaletă decentă în vestiarul oaspeților.”

Din păcate nu putem să vă comunicăm marcatorii pentru că, un caz foarte rar întâlnit, pe site-ul Federației Române de Volei, statistica acestei partide consemnează doar elementele începutului de meci.

În etapa următoare, a 16-a a Diviziei A1, ”U” va primi vizita formației CSU UV Timișoara, „lanterna roșie” a competiției.

Comments

comments