Sportiva legitimată la Clubul Sportiv Universitatea Cluj, Ilka Fuzesy, va reprezenta România la Jocurile Olimpice de Tineret de anul viitor de la Laussane.
Patinatoarea universitară s-a calificat la probele 500 m, 1500 m, Mass Start și Team Sprint, în urma rezultatelor obținute la cele două Cupe Mondiale de Juniori, ce au avut loc în luna noiembrie la Bjugn (Norvegia) și Enschede (Olanda).
Țara noastră va fi reprezentată la JOT 2020 la patinaj viteză de două sportive: Ilka Fuzesy și Ramona Ionel de la CSM Corona Brașov. Competiția olimpică de tineret va avea loc în perioada 9-22 ianuarie 2020, în localitatea Laussane, Elveția.