Gruparea masculină de handbal a Clubului Sportiv Universitatea Cluj va disputa sâmbătă, 10 decembrie, meciul din deplasare cu Academia Minaur Baia Mare. Partida contează pentru etapa a XII-a din Divizia A, Seria B, urmând a lua startul la ora 11:00.
Sportivii pregătiți de Adrian Cucuiet au reușit 6 victorii consecutive în campionat, performanță ce a dus echipa pe locul 3 în clasament, înregistrând până acum 7 meciuri câștigate și 3 pierdute.
Adversarii din weekend ocupă poziția a 10-a a clasamentului cu 2 victorii și 7 înfrângeri.