Gânduri (8) – de Sabina Miclea

 Sabina Miclea este componentă de bază a echipei de volei feminin ”U” NTT Data și a fost componentă a lotului național. Este absolventă a facultăților de Psihologie și de Kinetoterapie din Cluj.

Sabina Miclea este componentă de bază a echipei de volei feminin ”U” NTT Data și a fost componentă a lotului național. Este absolventă a facultăților de Psihologie și de Kinetoterapie din Cluj.

Există câteva întrebări care este posibil să ne frământe pe toți de a lungul vieții noastre: Ce este fericirea? Ce înseamnă fericirea pentru mine? Adevărata mulțumire apare atunci când acumulăm posesii materiale sau experiențe satisfăcătoare? Sau este mai degrabă vorba despre o combinație între aceste două elemente?

De a lungul timpului am traversat perioade în care mă întrebam constant de ce nu reușesc să ating acea stare care atunci îmi părea ideală, acea stare de beatitudine în care totul merge strună, de la sine, conform dorințelor și nevoilor mele. Acele zile în care tânjeam după asta pot să spun acum, privind în urmă, că au fost oficial cele mai lipsite de fericire momente din viața mea. De exemplu, era o perioadă în care din punct de vedere financiar lucrurile stăteau bine și totul era stabil la acest capitol. Totuși asta nu îmi asigura plăcerea și satisfacția pe care eu o așteptam. Nu reușeam să mă bucur asa cum îmi imaginam că aș fi putut să o fac. Apoi lucrurile s-au schimbat la acest capitol. Experiențele de zi cu zi s-au schimbat, m-au provocat, am fost nevoită să ies din zona mea de confort și să mă implic în activități noi, să cunosc oameni noi, să mă adaptez și să îmi regândesc prioritățile. Ceva a început atunci să se miște în mine, să se schimbe. Mi-am dat seama că faptul că am alergat după „acea fericire”, cea ideală, cea creată de mintea și imaginația mea, a fost exact fularul pe care mi l-am legat singură la ochi, cel care nu mi-a permis să privesc cu atenție mai nimic din ceea ce era deja prezent în viața mea, nu îmi dădea voie nici măcar să visez, să îndrăznesc să îmi fixez un obiectiv precis. Rămăsesem în faza de „mi-aș dori”, lucru deranjant dar foarte confortabil în același timp pentru că nu mă responsabilizasem să fac nimic în acest sens, mă victimizam în fața absurdului existenței, rămânând pe loc totuși.

Cu timpul am realizat că e imposibil ca noi oamenii să experimentăm fericirea absolută. Vrem totul, dar ce am face cu acest tot dacă l-am avea? Unde l-am pune? Ce reprezintă „acest tot? „Există momente atât de plăcute în viața fiecăruia dintre noi și a căror amintire este posibil să ne copleșească și acum, atât de frumoase au fost. Noi suntem programați să functionăm având atenția focalizată pe un scop, un target. După ce am achiziționat un bun, am cucerit o persoană, de exemplu, este posibil să nu ni se mai pară atât de fascinantă această reușită, devine ceva normal, banal poate. În felul acesta, mereu vom fi orientați spre viitor, vom achiziționa, vom consuma povești, relații, crezând mereu că ceea ce ar putea urma și ce ne este străin și aura de mister ce înconjoară ideea de noutate, va fi cea care ne va aduce satisfacția și împlinirea mult râvnită.

Într-o zi vom cunoaște omul perfect pentru noi, într-o zi vom avea casa aceea uriașă și mașina aceea luxoasă la care visăm. Iar în ziua aceea, este posibil să nu fim capabili să ne oprim și să savurăm cu adevărat momentul respectiv. Vor apărea alte lucruri pe care ni le dorim, alte nemulțumiri, alte lipsuri. Trăim într-o societate care profită la maxim de această tendință a noastră, suntem vulnerabili, nehotărâți, și foarte ușor de manipulat în aceste condiții. Oriunde privim există foarte multe posibilități și opțiuni care promit solemn că ne vor aduce fericirea și liniștea. Suntem bombardați cu informații și sufocați de acestea în timp ce totul pare să își fi pierdut din consistență. Nimic nu mai este sacru. Totul se pierde în timp, totul trebuie schimbat, de la telefoane până la relații, din păcate, mai nou înseamnă de multe ori și mai bun.

Adevărata artă consider că este să ne cunoaștem și să ne stabilim clar obiectivele și ce anume dorim să obținem și în ce direcție dorim să ne îndreptăm, în timp ce putem valorifica ceea ce există în viețile noastre în momentul prezent. Există momente de fericire. A crede că viața unui om poate să fie în totalitate una fericită consider că este din start o condamnare la opusul acestei stări. Este un chin la care chiar noi ne supunem. Această viziune de tip alb și negru, totul sau nimic, ne poate face să ratăm acele nuanțe de gri care pot să ofere savoare existenței noastre, chiar dacă nu sunt la fel de atractive și interesante în comparație cu acel „tot” iluzoriu de care pomenisem mai sus.

Fericirea există în fiecare dintre noi. Nu cred în acea rețetă a fericirii care ar putea funcționa pentru toată lumea. Suntem unici și liberi să fim sculptorii vieților noastre, artiștii care ii permit creativității să se desfășoare în forma ei cea mai liberă. Putem să stabilim ce reprezintă fericirea pentru fiecare din noi, pentru ca atunci când o simțim, să o recunoaștem și să o trăim cu toată ființa noastră.

Comments

comments