Gânduri (3) – de Sabina Miclea

 Sabina Miclea este componentă de bază a echipei de volei feminin ”U” NTT Data și a fost componentă a lotului național. Este absolventă a facultăților de Psihologie și de Kinetoterapie din Cluj.

Sabina Miclea este componentă de bază a echipei de volei feminin ”U” NTT Data și a fost componentă a lotului național. Este absolventă a facultăților de Psihologie și de Kinetoterapie din Cluj.

M-am gândit să scriu despre ideea de competitivitate și despre cum felul în care ne raportăm la această idee ne poate influența viața. Noi oamenii suntem curioși și ne dorim mereu să localizăm limitele posibilităților noastre, dar o dată ce ne apropiem de ele, le împingem tot mai departe și mai departe și putem să experimentăm senzația în care pare că nimic nu ne este de fapt de ajuns, de multe ori.

În ceea ce privește sportul, această resursă mi se pare importantă și în ceea ce mă privește, practicarea voleiului mi-a dezvoltat foarte mult această latură, și anume, dorința de a câștiga, de a fi mai bună ca adversarul, de a-l domina. Acest lucru este firesc, natural. Doar că la un moment dat am realizat că inconștient, este posibil să fi căzut în propria capcană: Concentrându-mă foarte mult pe ideea că eu trebuie să fiu mai bună și având tot timpul ceva de demonstrat și de dovedit este posibil să fi uitat care îmi este scopul de fapt și este posibil să mă fi sabotat, având totuși justificarea, și anume: Trebuie să câștig!

Am observat la un moment dat că am tendința să transform anumite situații chiar dinafara sălii de sport într-o competiție, deși miza nu era una clară, sau poate că nu exista deloc, lucru care realizez că de-a lungul timpului a reprezentat o risipă de resurse și energie și mi-am dorit să reușesc să îmi clarific foarte bine prioritățile în ceea ce privește lucrurile înspre care trebuie să privesc cu atenție și în care e necesar să îmi investesc energia. În orice competiție sportivă, omul se întrece de fapt cu sine însuși. El este propriul său rival, sau cel puțin așa consider că ar trebui să fie. Chiar și într-o echipă, jucătoarea care activează pe același post cu mine ar putea din exterior să pară a fi adevărata mea competiție, însă nu cred că lucrurile stau chiar așa. Cu siguranță prezența ei îmi va activa mereu ideea că trebuie să muncesc ca să îmi câștig dreptul de a performa în teren și consider acest lucru un stimul valoros, însă adevărata persoană cu care competiționez sunt tot eu, pentru că doar așa voi putea să măsor într-un mod obiectiv orice progres sau regres, bazându-mă pe ceea ce am reusit să realizez sau nu, în trecutul meu.

Când suntem foarte concentrați pe tot ce se întâmplă în exterior iar starea și nevoile noastre se schimbă, este posibil să nu mai reușim să identificăm modalitatea prin care am putea face ca lucrurile sa funcționeze într-adevăr pentru noi. Cred că toți sportivii s-au aflat cel puțin o dată în situația în care se simțeau și chiar erau pregătiți pentru o competiție, dar simplul fapt că s-au concentrat foarte mult pe victorie, i-a făcut cu atât mai mult să resimtă presiunea rezultatului și cu atât mai posibilă a devenit ratarea țintei de fapt, pentru că în loc să fie relaxați, au devenit rigizi și încordați. După un astfel de moment, rar se pot găsi explicații care să ne satisfacă și care să ne justifice eșecul.

Cred că ceea ce ar putea să ne aducă mai multe satisfacții ar fi să ne concentrăm pe ceea ce putem face, astăzi, aici, în momentul prezent al competiției fără să ne concentrăm excesiv asupra triumfului nostru asupra altora. Consider că așa ne vor fi mai ușor încununate de succes eforturile. Dacă am încerca să dăm ce avem mai bun în momentul respectiv, am avea șanse mari să devenim învingători pentru că ar exista șanse mari de a ne actualiza potențialul. Și apropo de ideea de a competiționa cu ceilalți și de a ne compara uneori cu oamenii din jurul nostru, cu toții probabil simțim la un moment dat, sau cel puțin ni se pare că oamenii din jur știu exact ce își doresc, de ce o fac, și pare că dispun de tot ceea ce au nevoie pentru a avea succes. În realitate însă, cred că suntem cu toții supuși greșelilor, îndoielilor, confuziei și imprevizibilului vieții în egală măsură.

Putem doar să perseverăm în direcția pe care o alegem și pas cu pas, să construim drumul către persoana care dorim să fim în viitor. În ceea ce mă privește, simplul fapt că pot să fac ceea ce îmi place este în sine un câștig, pe care uitasem să îl iau în calcul în ultimul timp. Deși ne diferențiază deciziile pe care le luăm, perspectiva asupra lucrurilor și mulți alți factori, suntem împreună în jocul necunoscut al vieții!

Comments

comments